10 noiembrie 2026

Erste Asset Management

Retrospectiv - Evoluția piețelor financiare în octombrie 2026

În octombrie, activele românești au revenit puternic, iar bursele externe au înregistrat o rotație dinspre AI spre alte sectoare

În octombrie, intensificarea tensiunilor din Strâmtoarea Ormuz a determinat scumpirea petrolului, alimentând presiunile inflaționiste atât în SUA, cât și în Zona Euro. Cu toate acestea, nici Fed și nici BCE nu au modificat dobânzile de politică monetară, păstrând însă deschisă posibilitatea unor majorări viitoare. În România, inflația a revenit pe trend ascendent, însă încheierea crizei guvernamentale și reconfirmarea ratingului suveran de către agenția Standard & Poor’s (S&P) au contribuit la reducerea riscului de țară și la impulsionarea activelor românești. De altfel, bursa românească a înregistrat cea mai bună lună a anului 2026, susținută, în special, de evoluția companiilor din sectorul energetic.

Piețele globale de obligațiuni au recuperat o parte din pierderile anterioare, pe fondul reorientării investitorilor către active considerate sigure. Titlurile de stat românești au beneficiat atât de această tendință, cât și de stabilizarea situației politice interne, înregistrând un avans semnificativ față de luna precedentă. Scăderea randamentelor obligațiunilor în lei a reflectat îmbunătățirea percepției investitorilor asupra României.

Pe piețele globale de acțiuni, îngrijorările privind rentabilitatea investițiilor în inteligența artificială au determinat o corecție a acțiunilor companiilor din sectorul semiconductorilor și o rotație către așa-numitele sectoare defensive, precum sănătatea, utilitățile, bunurile de consum de bază și energie. Atât acțiunile americane, cât și cele europene au încheiat luna octombrie pe minus, o scădere mai mare fiind înregistrată în Franța pe fondul protestelor sociale și al blocajului bugetar.

Urmărește noul episod RETROSPECTIV, pentru a afla care au fost evoluțiile principalelor piețe financiare în luna octombrie.

Te-ar mai putea interesa

Soluții de investiții

 

 

 

 

 

 

 

Cum devin investitor

 

 

 

 

 

 

 

Blog de investiții

 

 

 

 

 

 

 

Acesta este un material publicitar. Pentru a decide dacă fondurile de investiții sau portofoliile individuale de investiţii sunt potrivite pentru tine consultă cu atenție toate documentele acestora. Performanţele anterioare ale fondurilor de investiţii nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Citiţi Prospectele de emisiune şi Documentele cu informații esențiale ale fondurilor, informațiile prevăzute la art. 98 din O.U.G. nr. 32/2012, înainte de a investi în fonduri de investiţii, sau contractul aferent serviciului de administrare a portofoliului individual de investiţii. Aceste documente sunt disponibile în limba română/ engleză pe site-ul www.erste-am.ro și pot fi obținute gratuit la sediul S.A.I. Erste Asset Management S.A. sau la unitățile Băncii Comerciale Române S.A. (BCR), Depozitarul fondurilor de investiţii. Citește informațiile din Disclaimer.