Autor: Horia Braun Erdei, CEO Erste Asset Management

Imaginați-vă o scenetă de film western în care doi pistolari se confruntă în mijlocul orașului, în văzul tuturor, încercând la început să se ”ucidă din priviri”. Imaginați-vă apoi cum camera dă zoom pe primul pistolar, care se dovedește a fi – surpriză! – un  domn mai de vârsta a doua, cărunt, ochelarist și pedant de felul lui, care se strofoacă  să producă o mimică încruntată a feței adecvată provocării momentului, provocare pentru care figura mândră a vulturului imprimat pe pălăria sa de cowboy pare mult mai potrivită decât figura facială lipsită de zbârcituri a unui avocat devenit peste noapte pistolar. Dacă urmăriți biografiile celor mai puternici oameni ai lumii, veți fi ghicit probabil că pistolarul pe care l-am descris este Președintele Boardului Rezervei Federale Americane (banca centrală a SUA) și veți deduce probabil că înfruntarea sa are loc cu o figură fictivă care personifică inflația, o figură pe care nu o voi descrie pentru a face economie de imaginație, dar și pentru că inflația, precum mulți alți dușmani din era digitală, nu are față umană. Mai important însă decât fața dușmanului este imaginea încruntării, a determinării și … a iuțimii acțiunii ”eroului” nostru, pentru că figura pistolarului pedant nu va înfricoșa pe nimeni, asta dacă nu voi continua descrierea de mai sus cu faptul că îndemânarea și viteza sa de reacție sunt fulgerătoare, cam cât de repede ai zice ”Jay” (aluzie la varianta scurtă a prenumelui domnului Jerome Hayden Powell). Și, bineînțeles, să nu uităm că arma sa deloc secretă conține un glonț de argint care poate străpunge bugetul oricui.

Dacă v-ați lăsat pătrunși de imaginea și tensiunea premegătoare unui shoot-out de filme western nu veți fi departe de starea de spirit a investitorilor actuali de pe piețele financiare. Aceștia asistă la o serie de confruntări tensionate și tensionante pentru prețurile activelor pe care le dețin, le-au deținut sau vor să le dețină în viitor. Și nu vorbim aici doar de confruntarea militară din interiorul granițelor Ucrainei, de confruntarea ideologică dintre democrație și autoritarism sau de confruntarea de modele și de hegemonie economico-militaro-tehnologică dintre SUA și China. Aceste confruntări au și ele rolul lor dar prima și-a consumat impactul emoțional în prima lună și jumătate de la declanșarea războiului, iar celelalte două sunt tendințe structurale, cu bătaie și impact pe termen lung despre care vom vorbi cu altă ocazie. Acum mă voi referi la niște confruntări iminente și influente pentru piețe, cel puțin pe parcursul acestui an.

Să începem cu lupta băncilor centrale cu inflația, la care am făcut aluzie în introducere. În această luptă s-au tras deja focuri de ambele părți: după o vară în care părea că și-ar fi atins apogeul, inflația s-a încăpățânat să crească, dar și dobânzile și-au continuat la rândul lor sprintul. Din păcate, focurile trase în această luptă nu sunt de la niște simple gloanțe țintite, ci mai degrabă niște obuze care provoacă răni și pagube de jur împrejur, respectiv în economie și pe piețele financiare, unde atât inflația,cât și finanțarea mai scumpă se resimt acut. Tensiunea momentului vine în fapt din presupunerea că fără asemenea efecte dureroase în economie și pe piețe, băncile centrale pot câștiga lupta cu inflația doar prin noroc, pentru care teoreticienii macroeconomiști au găsit o sintagmă frumoasă: ”ghidajul așteptărilor inflaționiste”. În teorie, acest ghidaj presupune că dacă bancherii centrali vorbesc cu determinare și chiar duritate despre pericolul inflației și necesitatea eradicării lui și despre angajamentul lor de a face tot ce le stă în putință să readucă inflația către ținta de 2% (în cazul României, de 2,5%), publicul îi va crede și nu va considera că e necesar să înglobeze în medie mai mult de 2%-3% în prețurile și salariile pe care le influențează. Această teorie se contrapune însă unei realități în care inflația s-a dovedit deja ridicată și persistentă și în care aversiunea față de riscul inflaționist pare să fi reînviat. În aceste condiții, ”lupta din priviri” dintre bancheri centrali și publicul sceptic trebuie dublată de ceva ”acțiune”, de unde și graba cu care ratele dobânzilor au fost crescute pe parcursul acestui an, fără a mai exista, ca în trecut, răbdarea verificării impactului fiecărei mutări.

Problema cu creșterea accelerată a dobânzilor și cu ”secarea” deliberată a izvoarelor de lichiditate – folosită ca măsură complementară de scumpire a finanțării -, este că ele pot genera accidente nefaste pentru întreg sistemul financiar. În articolul de la începutul lunii octombrie (pe care îl găsiți aici) am vorbit despre un astfel de episod din Marea Britanie, episod care între timp a dus la căderea întregului guvern condus de Liz Truss. Mai important decât impactul politic a fost însă mini-criza de lichiditate generată pe piață de urcarea accelerată a randamentelor titlurilor de stat britanice, care a pus multe fonduri de pensii britanice în dificultate, generând un risc sistemic la care Banca Angliei a fost nevoită să răspundă rapid, fiind practic cea care a ”clipit” prima dacă e să ne întoarcem la imaginea pistolarilor. Astfel de situații sunt previzibile să reapară în diverse cotloane de vulnerabilitate ale pieței financiare, investitorii fiind sfătuiți să fie vigilenți și să urmărească în special entitățile cu grad ridicat de îndatorare sau efect mare de levier (leverage), respectiv să fie atenți la situațiile în care un emitent are nevoie să rostogolească o finanțare mare contractată la o dobândă mică, dar care acum îl va costa mult mai mult în contextul creșterilor dobânzilor și a înăspririi standardelor de creditare (finanțare). Îndatorarea e de presupus să apară ca o problemă, inițial pentru unele companii cu rating speculativ și pentru unele state emergente sau de frontieră mai vulnerabile, dar ea poate crea dificultăți și în cazul unor state dezvoltate (să nu uităm că Marea Britanie este una dintre cele mai bogate 7 economii ale lumii), în special în măsura în care dobânzile vor rămâne ridicate chiar și în cazul degradării perspectivei economice globale către recesiune. În cazul acestora din urmă, se prea poate să asistăm la un moment dat la schimburi neprietenoase nu doar din priviri, ci și de declarații între bancherii centrali și guvernanții responsabili de administrarea bugetelor naționale, asta în condițiile în care îndatorarea multor țări dezvoltate sau emergente a crescut vertiginos în anii pandemiei, iar nota de plată a deficitelor bugetare generate atunci se va plăti tot mai scump acum când nivelul dobânzilor a crescut în multe locuri cu peste 300% (de peste 4 ori). La nivel de confruntări probabile pe viitor, putem așadar pune pe listă și divergențele care vor exista probabil între, pe de o parte, politica monetară – însărcinată cu combaterea inflației – și, pe de altă parte, politica fiscală – utilizată adesea și cu precădere în ultimii ani pentru a susține creșterea economică.

Desigur, alături de cele amintite mai sus, o înfruntare concretă ale cărei efecte le resimțim cu toții cel puțin în Europa și care probabil a pus una dintre scânteile care a aprins focul inflației, este războiul energetic generat de restricționarea aprovizionării cu produse energetice din Rusia, care era unul din cei mai importanți furnizori de astfel de produse la nivel mondial. Scumpirea combustibililor, energiei electrice și a gazelor naturale pune presiune pe întreaga economie globală, generând creșteri generalizate de costuri care pot fi acomodate doar prin creșteri de prețuri (deci, inflație) sau restrângerea activității, fie că e vorba de consum sau de producție. Războiul acesta energetic e însă mai complex, cu mai mulți actori pe lângă Rusia și țările occidentale: un rol important îl au și alți producători de produse energetice la nivel mondial (țările din Orientul Mijlociu sărind repede în mintea oricui), dar și marii consumatori de astfel de produse la nivel global (aici ne vine rapid în minte economia Chinei). Și în această confruntare am avut mai multe etape de evoluție, pornind de la explozia prețurilor petrolului și ale gazelor naturale din prima parte a anului, continuând cu temperarea creșterilor de preț peste vară, mai ales în contextul așteptărilor privind încetinirea economiei globale, eliberării pe piață a unei părți din Rezerva Strategică de produse petroliere a SUA și a restrângerii consumului din China, inclusiv în contextul lockdown-urilor generate de politica zero-Covid a administrației comuniste. Din vară până în prezent am avut ”un contraatac” al prețurilor, în condițiile restrângerii exporturilor din Rusia, dar și a planificatelor tăieri de producție de către țările OPEC. În general, în toate aceste instanțe avem de-a face în esență cu interesele divergente ale unor producători, motivați nu doar economic, ci și politic și, respectiv, consumatori, adesea ”protejați” prin interferența guvernelor care au decis să ”naționalizeze” parțial problema costurilor energetice. Efectele războiului energetic s-au văzut și pe piețe, unde țările sau companiile producătoare de produse energetice au performat mai bine, inclusiv din punct de vedere al cursului valutar, în vreme ce țările sau companiile consumatoare nete de produse energetice au subperformat, cel mai bun exemplu fiind evoluția cursului EUR-USD, care a favorizat moneda SUA, în condițiile în care aceasta este autosuficientă energetic versus Uniunea Europeană, a cărei dependență excesivă față de gazul și petrolul rusesc a costat-o în acest an trecerea de la un surplus la un deficit al contului curent al balanței de plăți.

Asemenea scenelor violente din filmele western, toate confruntările menționate sunt cu miză ridicată pentru economia globală – și, implicit, și pentru cea națională –, cu impact evident și pentru piețele financiare. La fel cum se întâmplă în western-uri, cineva – de obicei pistolarul cel bun – câștigă duelul cu public (și camera de luat vederi). În viața reală însă lucrurile sunt mai nuanțate, câștigătorii nu sunt atât de clar definiți și nici împărțirea între eroi pozitivi și negativi (villains) nu e atât de limpede. Ce rămâne cu siguranță ca similitudine e acea tensiune intensă de până la momentul în care pistoalele ies din teacă. Unii participanți la piețele financiare, mai ales cei implicați pe piețele bursiere, sunt obișnuiți cu acea tensiune, deși cotele ridicate la care a ajuns aceasta pe parcursul acestui an au fost de multe ori deranjante chiar și pentru ei. Ce a fost însă clar distinct în acest an a fost tensiunea fără precedent în ultimul secol, care a fost atinsă pe piețele de obligațiuni ale căror indici de preț au înregistrat de la începutul lui 2022 scăderi de 15%-25% pe mai toate piețele, inclusiv cele ale titlurilor de stat emise de țări dezvoltate, considerate drept fundament al evaluărilor tuturor activelor financiare.

Pentru anul următor sigur că putem spera că lucrurile nu vor merge în aceeași direcție, dar scenarii negative plauzibile pot fi în continuare construite cu ușurință – ajunge să îl ascultați pe Dr. Doom, alias Nouriel Roubini, cât de ușor descrie al nu știu câtelea său scenariu apocaliptic. Ce cred eu însă că va fi totuși diferit anul viitor este că după toată tensiunea din 2022, în 2023 cineva va trebui să ”clipească”: fie inflația va scădea accelerat, fie băncile centrale se vor ”înmuia” la văzul recesiunii și a riscurilor sistemice; fie guvernele vor trebui să revină la mult hulita austeritate, chiar dacă mai puțin vocal decât în trecut; fie Europa se va descurca fără gaz și petrol rusesc, fie va trebui să relaxeze alți parametri economici (fiscali, monetari) pentru a supraviețui ”iernii energetice”. În oricare din situațiile de mai sus, va exista o clasă de active financiare care va putea capitaliza pe desfășurarea evenimentelor. Asta înseamnă că dacă cash-ul (în sens generic și cu denominare în  dolari) a fost rege al claselor de active financiare în 2022 din perspectiva performanței (deși chiar și acesta a ”clipit” în fața inflației), în 2023 acesta va fi cu siguranță detronat. Pentru a afla de către cine, rămâneți aproape de ecranele de tranzacționare ale piețelor!

Prezentul material reprezintă doar un punct de vedere personal al autorului și nu poate fi asimilat în niciun fel și nu reprezintă poziția oficială a grupului BCR (sau a grupului Erste).

Acest material are un caracter pur informativ și nu reprezintă o recomandare pentru produse și investiții în instrumente financiare sau o ofertă pentru a contracta produsele sau servicii de investiții financiare la care acest material sau punct de vedere se referă. Orice referință la o cotație sau preț din prezentul material în legatură cu un produs/serviciu este doar opinia personală a autorului și nu reprezintă o ofertă indicativă din partea grupului BCR sau Erste sau o recomandare din partea acestora.

Atragem atenția asupra faptului că investițiile în instrumente financiare sunt supuse unor riscuri cum ar fi, riscul general de piață, riscuri legate exclusiv de emitent precum poziția sa financiară sau rezultatele din operațiuni, riscul legat de fluctuaţia preţurilor pieţei ce poate genera situații precum devierea prețului unor instrumente structurate comparativ cu activul suport, incertitudinea dividendelor, a randamentelor și/sau a profiturilor, fluctuația cursului de schimb.

De asemenea, aveți în vedere faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța lor viitoare. Nicio asigurare nu poate fi dată referitor la randamentul favorabil al portofoliului de instrumente financiare sau al unui emitent descris în prezentul raport. Există posibilitatea ca, datorită unor factori diverși, proiecţiile să nu fie atinse. Cauzele pot fi: volatilitatea nelimitată a pieței, volatilitatea sectorului, acțiuni ale corporațiilor, imposibilitatea accesului la informații complete sau corecte.