2010 24 SEP
Erste Asset Management Notă de informare a investitorilor

Notă de Informare către Investitori
privind modificările aferente documentelor fondurilor de investiţii (“FDI”) BCR Monetar, BCR Obligaţiuni, BCR Dinamic, BCR Expert şi BCR Europa Avansat, administrate de către SAI ERSTE Asset Management SA (SAI Erste)

I. Modificări comune tuturor FDI

1. Au fost introduse opisuri în toate Prospectele FDI-urilor.

2. Au fost completate datele de identificare ale societăţii de administrare a investiţiilor şi a fost actualizată componenţa Consiliului de Supraveghere.

3. Au fost eliminate prevederile referitoare la delegarea activităţii de depozitare precum şi cele referitoare la FDI BCR Europa Conservator şi BCR Europa Mixt.

4. A fost introdusă posibilitatea ca investitori ai FDI-urilor să fie şi persoanele minore, prin reprezentanţii legali. Răscumpărarea unităţilor de fond subscrise în numele minorului se va face însă doar cu acordul autorităţii tutelare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. În situaţia în care acest acord nu va mai fi solicitat de legislaţie, nu va mai fi condiţie de răscumpărare a unităţilor de fond emise în baza prezentelor reguli. De asemenea, persoanele fizice autorizate – PFA – sunt considerate investitori persoane fizice dacă nu prezintă un document care certifică investiţia în unităţi de fond ca făcând parte din obiectul de activitate.

5. SAI Erste va percepe comisioane de subscriere şi răscumpărare diferenţiate pentru investitorii persoane juridice şi fizice, membri ai Grupului financiar din care face parte, iar nivelul acestora poate să ajungă la 0% în funcţie de tipul investitorului, valoarea investită şi perioada aferentă acesteia. Clienţii de conturi individuale de investiţii ai SAI ERSTE Asset Management SA care optează pentru transferul ca şi client de cont individual de investiţii în investitor al FDI administrate de SAI ERSTE Asset Management SA beneficiază de comisioane de subscriere 0%.
6. Semnarea Declaraţiei de Adeziune şi Cererii de Subscriere a fost înlocuită cu o copie legalizată a documentului care atestă finalizarea succesiunii.

7. A fost introdusă obligativitatea ca plata prin virament a contravalorii unităţilor de fond subscrise să se poată face prin debitarea contului curent deschis la BCR.

8. A fost modificată suma lunară minimă aferentă subscrierilor sistematice (100 RON în loc de 50 RON), în afară de FDI BCR Europa Avansat.

9. Cheltuielile de emisiune cu documentele Fondului vor include şi (i) cheltuieli legate de publicarea în presă a oricăror anunţuri şi rapoarte solicitate de reglementările legale în vigoare, precum şi de realizarea şi de transmiterea către investitori a documentelor care certifică subscrierile şi răscumpărările de unităţi de fond; (ii) cheltuieli legate de realizarea şi transmiterea către investitori a documentelor necesare calculului impozitului pe venit.

10. Au fost încheiate din nou Contractele de societate civilă de înfiinţare a FDI-urilor la data de 21.06.2010.

11. A fost introdusă posibilitatea transmiterii la cerere către investitori a extrasului de cont cu operaţiunile efectuate într-o perioada anterioară şi la adresa de e-mail indicată în declaraţia de adeziune.

II. Modificări specifice ale documentelor FDI BCR Monetar

1. A fost redus comisionul de administrare de la 0.125 la 0.0833.

2. Au fost eliminate toate referirile la acţiuni/drepturi de preferinţă/dividende.

3. Au fost eliminate paragrafele referitoare la comisionul de răscumpărare a unităţilor de fond.

4. În conformitate cu standardul European Fund and Asset Management Association – EFAMA, unde şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri este membră, în funcţie de politica de investiţii anunţată în prospectul de emisiune, Fondul BCR Monetar este un fond monetar, de tip standard, cu o valoare a indicatorului „Modified Duration” subunitară. Fondul se adresează tuturor persoanelor fizice şi juridice cu apetit redus de risc, care doresc posibilitatea obţinerii unor câştiguri superioare mediei dobânzilor bancare la 1 lună pe piaţa monetară locală.

5. Obiectivele investiţionale ale Fondului/Politica de investiţii

Fondul va efectua plasamente preponderent în depozite, certificate de trezorerie şi alte instrumente ale pieţei monetare, dar şi în obligaţiuni sau alte instrumente cu venit fix sau variabil, în scopul obţinerii unor randamente superioare unui benchmark care reflectă alocarea strategică a Fondului.
Pentru formulele şi modul de calcul al benchmark-urilor, vă rugăm consultaţi documentele fondului.

III. Modificări specifice ale documentelor FDI BCR Obligaţiuni

1. A fost redus comisionul de administrare de la 0.125 la 0.100.

2. Au fost eliminate toate referirile la acţiuni/drepturi de preferinţă/dividende.

3. Au fost eliminate paragrafele referitoare la comisionul de răscumpărare a unităţilor de fond.

4. În conformitate cu standardul European Fund and Asset Management Association – EFAMA, unde şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri este membră, în funcţie de politica de investiţii anunţată în prospectul de emisiune, Fondul BCR Obligaţiuni este un fond de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix. Conform acestei clasificări, fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix nu pot investi în acţiuni. Având în vedere obiectivele şi politica de investiţii a Fondului, acesta se adresează persoanelor care sunt dispuse să îşi asume un grad de risc scăzut spre mediu.

5.Obiectivele investiţionale ale Fondului/Politica de investiţii

Fondul va efectua plasamente în instrumente cu venit fix în proporţie de minim 90%, dar şi în depozite, certificate de trezorerie sau instrumente ale pieţei monetare, în scopul obţinerii unor randamente superioare unui benchmark care reflectă alocarea strategică a Fondului.

Alocarea strategică a Fondului prevede investirea a 90% din active în instrumente cu venit fix, restul de 10% fiind plasat în instrumente ale pieţei monetare. Pentru formulele şi modul de calcul al benchmark-urilor, vă rugăm consultaţi documentele fondului.

6. Valoarea comisionului de subscriere este 0,2%/valoarea subscrierii. În cazul în care suma investită este egală sau mai mare de 100.000 RON, comisionul este negociabil, cu condiţia menţinerii investiţiei timp de cel puţin 365 zile de la data alocării unităţilor de fond.

IV. Modificări specifice ale documentelor FDI BCR Dinamic:

1. În conformitate cu standardul European Fund and Asset Management Association – EFAMA, unde şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri este membră, în funcţie de politica de investiţii anunţată în prospectul de emisiune, FDI BCR Dinamic este un fond diversificat, de tip echilibrat, cu expunere pe acţiuni între 35% şi 65%.

2. Obiectivele investiţionale ale Fondului/Politica de investiţii

Fondul va efectua plasamente în acţiuni, cu o pondere cuprinsă între 35% şi 65% din portofoliu, şi în instrumente ale pieţei monetare şi instrumente cu venit fix, în scopul obţinerii unor randamente superioare unui benchmark care reflectă alocarea strategică a Fondului.

Alocarea strategică a Fondului prevede investirea a 50% din active în acţiuni, 35% în instrumente cu venit fix, restul de 15% fiind plasat în instrumente ale pieţei monetare.
Pentru formulele şi modul de calcul al benchmark-urilor, vă rugăm consultaţi documentele fondului.

V. Modificări specifice ale documentelor FDI BCR Expert

1. În conformitate cu standardul European Fund and Asset Management Association – EFAMA, unde şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri este membră, în funcţie de politica de investiţii anunţată în prospectul de emisiune, Fondul BCR Expert este un fond de acţiuni, care poate investi minim 85% din active în acţiuni. Având în vedere obiectivele şi politica de investiţii a Fondului, acesta se adresează persoanelor care sunt dispuse să îşi asume un grad de risc ridicat.

2. Obiectivele investiţionale ale Fondului/Politica de investiţii
Fondul va efectua plasamente în acţiuni cu o pondere de cel puţin 85% din portofoliu, în scopul obţinerii unor randamente superioare unui benchmark care reflectă alocarea strategică a Fondului.
Alocarea strategică a Fondului prevede investirea a 90% din active în acţiuni, restul de 10% fiind plasat în instrumente ale pieţei monetare.
Pentru formulele şi modul de calcul al benchmark-urilor, vă rugăm consultaţi documentele fondului.

VI. Modificări specifice ale documentelor FDI BCR Europa Avansat

1. A fost introdusă posibilitatea ca distribuţia unităţilor de fond să fie facută şi prin BCR.

2. În conformitate cu standardul European Fund and Asset Management Association – EFAMA, unde şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri este membră, în funcţie de politica de investiţii anunţată în prezentul prospect de emisiune, Fondul BCR Europa Avansat este un fond de fonduri. Fondul se adresează investitorilor care doresc venituri suplimentare, acceptând ca investiţia lor să fie supusă unui grad ridicat de risc ca urmare a prezentei Fondului pe piaţa de capital internă şi internaţională, care doresc sa investeasca sau să economisească sistematic pe durate medii sau lungi de timp, pentru atingerea unui obiectiv investiţional, ca de exemplu: suplimentarea veniturilor după pensionare, plata unor cheltuieli legate de educatie, realizarea unei investiţii de valoare mare, sporirea averii.

3. Obiectivele investiţionale ale Fondului/Politica de investiţii

Obiectivele Fondului sunt concretizate în creşterea de capital, în vederea obţinerii unor rentabilităţi superioare, comparabile cu randamentul mediu al organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare din aceeaşi categorie de risc.

4. Principalele categorii de instrumente financiare în care investeşte Fondul Politica de investiţii a Fondului urmăreşte realizarea următoarei structuri orientative a plasamentelor: • 0% - 80% în acţiuni sau titluri de participare ale O.P.C.V.M şi/sau A.O.P.C. care investesc preponderent în acţiuni; • 0% - 100% în instrumente ale pieţei monetare, depozite bancare, obligaţiuni, titluri de participare ale O.P.C.V.M şi/sau A.O.P.C. care investesc preponderent în instrumente monetare şi obligaţiuni; • 0 %- 20% în alte instrumente financiare în condiţiile şi limitele permise de Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital şi a reglementărilor CNVM emise în aplicarea acesteia.

Investitorii care nu sunt de acord cu modificările intervenite în documentele fondurilor, altele decât cele aferente încadrării în prevederile Dispunerii de Măsuri nr 9/2010, au posibilitatea ca, în intervalul de 10 zile dintre data publicării notei de informare a investitorilor şi data intrării în vigoare a modificărilor autorizate, să răscumpere numai integral unităţile de fond deţinute.

SAI ERSTE Asset Management SA

Dragoş Neacşu
Preşedinte Directorat/Director General Executiv

Alina Pica
Control Intern