Autor: Horia Braun Erdei, CEO Erste Asset Management

Titlul mai elaborat trebuia de fapt să fie ”A te comporta ca o piață emergentă versus una dezvoltată” și introduc aici o distincție importantă între a fi structural o țară emergentă și a te comporta precum un conducător al unei țări emergente. Astfel, spre exemplu, din punct de vedere structural, Statele Unite ale Americii sunt o țară dezvoltată, dacă nu cea mai dezvoltată din lume, în vreme ce România este o țară emergentă, aflată în plină dezvoltare economică, în care există instituții și piețe funcționale, dar care încă nu au căpătat suficientă maturitate și autoritate pentru a se putea compara cu instituțiile unui stat dezvoltat. Indiferent însă de caracteristica structurală a unei țări, ceea ce distinge comportamentele de piață dezvoltată versus una emergentă sunt riscurile de natură politică, juridică și economică, care sunt cu un ordin de magnitudine mai mari în cazul celei din urmă. Aceste riscuri apar în contextul fragilității și/sau fragilizării instituțiilor care poate surveni fie datorită exercitării unui exces de putere politică discreționară, fie, dimpotrivă, datorită unei autorități politice cu credibilitate și reprezentativitate reduse, respectiv prezenței unei instabilități politice care debilitează capacitatea instituțiilor de a impune domnia legii. În ambele cazuri rezultatul este un context economic puțin predictibil, în care un investitor se poate aștepta la mult mai multe surprize neplăcute care să-i afecteze planurile de afaceri decât în cazul în care s-ar apuca de afaceri într-un stat dezvoltat. E adevărat, un astfel de mediu mai impredictibil e și unul care creează oportunități de câștiguri mai substanțiale pentru investitori, însă doar pentru cei mai curajoși și cu un apetit de risc mai ridicat.

Ei bine, evenimentele din ultima perioadă ne-au adus în situația de a trasa o paralelă, neverosimilă altădată, între comportamente de tip piață emergentă ale Statelor Unite ale Americii și, respectiv, ale României. Cum pot să îmi permit o asemenea erezie, vă întrebați? Simplu, pentru că nu o fac eu, ci o deduc din reacțiile investitorilor în urma deciziilor luate de politicieni. Aceste decizii influențează percepția de risc a investitorilor, însă în mod diferit în cazul unui comportament specific unei piețe emergente, față de unul specific unui piețe dezvoltate. În cazul celei din urmă, o evoluție de natură economică nefavorabilă, care duce la creșterea riscurilor economice va fi în general disociată de țara unde se petrec evenimentele, determinând reorientarea plasamentelor financiare dinspre activele mai riscante (să zicem acțiuni) către unele cu risc mai scăzut (să zicem titluri de stat) din aceeași țară, dar și dinspre investiții în străinătate către investiții în cadrul statului dezvoltat cu pricina. În acest caz, rezultatul e o scădere a cotațiilor acțiunilor, coroborată însă cu o creștere a cotațiilor titlurilor de stat și adesea cu o apreciere a monedei statului dezvoltat. În cazul unui comportament de piață emergentă, însă, o evoluție economică nefavorabilă e mai probabil să fie asociată cu țara unde apare șocul și cu politicienii acesteia, ducând tot la creșterea riscurilor economice, percepute însă de această dată ca riscuri de țară. Din acest motiv, reorientarea plasamentelor financiare dinspre activele mai riscante (acțiuni) nu se va face către instrumente cu risc scăzut (titluri de stat) din aceeași țară. Ba mai mult, titlurile emise de statul cu comportament de piață emergentă vor fi ele însele percepute ca riscante, investitorii începând să le evite, reorientându-se, la fel ca și în cazul acțiunilor, către plasamente în alte țări, sau cel puțin în alte monede. Rezultă în acest caz o scădere concomitentă a cotațiilor de preț ale acțiunilor, ale titlurilor de stat și ale monedei statului în cauză.

Exact acest lucru l-am văzut petrecându-se în cazul SUA imediat după anunțul din 2 aprilie al Președintelui Trump privind introducerea unor tarife de import ”reciproce” la niveluri punitive (vezi Graficul 1). Această măsură pare să fi fost percepută de investitori nu numai prin prisma unor efecte economice negative (încetinirea creșterii economice și creșterea inflației) sau a unei simple schimbări de strategie economică, ci și ca o greșeală grosolană de politică economică, specifică unui comportament de piață emergentă. Dovadă în acest sens sunt, pe de o parte, mărturiile multor investitori și economiști care au acuzat nu atât natura măsurii, cât mai ales magnitudinea neverosimilă a tarifelor, maniera neprofesionistă a anunțării acesteia și mesajele contradictorii ulterioare anunțului, dar pe de altă parte și faptul că piețele celor trei clase de active americane s-au stabilizat sau chiar relansat la unison imediat ce au apărut primele semnale de retragere și de atenuare a măsurilor de către administrația noului Președinte american. Practic, începând din 9 aprilie și până în prezent, pare că suntem într-un scenariu în care toată lumea știe că Trump vrea să negocieze pornind de la acele niveluri punitive de tarife, căutând diverse modalități prin care să poată transforma narativa tarifelor drept o poveste de succes nu doar pe termen lung (așa cum a “vândut” introducerea lor în primele zile de mandat), ci și pe termen scurt, respectiv până la expirarea termenului de 90 de zile de prorogare a introducerii majorității tarifelor așa-zis reciproce. Probabil că tocmai datorită conștientizării acestui scenariu inclusiv de către partenerii de negociere a acordurilor de comerț internațional, puterea de negociere a lui Trump a scăzut, ceea ce demonstrează că Președintele american și-a supraevaluat cărțile de joc, lucru de altfel specific tocmai unui leader autoritar de țară emergentă și mai puțin leaderului, obiectiv vorbind, celei mai puternice țări din lume.   

Grafic 1: Creștere procentuală cumulată de la începutul anului 2025 a indicelui de acțiuni americane S&P500, a indicelui titlurilor de stat americane de la Bank of America și, respectiv, a cotației dolarului american față de Euro

Dacă în cazul episodului tarifar al SUA de la începutul lunii aprilie investitorii par să fi penalizat excesul de zel și aroganța administrației republicane față de restul lumii, la distanță de o lună a venit pare-se rândul României să intre în colimatorul investitorilor. De această dată, problema este alta, și anume aceea a spectrului instabilității politice care pare să se fi instalat după primul tur al alegerilor prezidențiale din luna mai, oarecum în continuarea episodului electoral care a generat volatilitate pe piața locală în luna noiembrie a anului trecut. De menționat că instabilitatea politică de sine stătătoare, tradusă prin dificultatea formării unei majorități parlamentare, nu reprezinta nici atunci și nu reprezintă nici acum un risc specific de țară emergentă, dar ea se metamorfozează într-un astfel de risc dacă este asociată, precum în cazul României, cu un derapaj bugetar ce necesită a fi corectat cât mai curând și finanțat în bună măsură din surse externe¹. Dincolo de evaluările noastre, simptomul identificării unui comportament de piață emergentă, respectiv a creșterii riscului de țară este dat, ca și în cazul american aminitit mai sus, de deprecierea concomitentă a cotațiilor acțiunilor și titlurilor de stat românești (denominate în lei, dar și în valută), precum și a monedei naționale – o noutate față de situația de anul trecut și un contrast puternic față de stabilitatea cursului din toată perioada inflaționistă a anilor 2021-2024 (vezi Graficul 2).

Grafic 2: Creștere procentuală cumulată de la începutul anului 2025 a indicelui de acțiuni românești BET-XT-TR, a indicilor titlurilor de stat românești în lei și, respectiv, Euro de la JPMorgan, și respectiv a cotației leului față de euro