Atentie, urmeaza un viraj la stanga!

Autor: Horia Braun Erdei, CEO Erste Asset Management

Folosindu-ma de prilejul dat de pauza de reflectie care se cuvine in Saptamana de dinaintea Sfintelor Pasti, as vrea sa trec azi dincolo de comentariile unor evolutii pe termen foarte scurt si sa incerc o perspectiva mai indelungata - asta si pentru ca pietele financiare au fost saptamana trecuta ele insele intr-o faza de reflectie si lipsa de tendinta clara. Daca ne scoatem nasul din pagina scrisa de bancile centrale si masurile lor de relaxare cantitativa, de guvernele tarilor care isi permit sa arunce cu trilioanele in dreapta si stanga, respectiv de virusul care ne-a tinut in casa de mai bine de un an de zile si vaccinurile care ne dau sperante de normalitate, ei bine, dincolo de aceste preocupari cotidiene se afla realitatea post-pandemica. O realitate care insa pentru multi va fi probabil semnificativ diferita de cea de dinainte de Pandemie si – destul de important – va fi probabil influentata la fel de semnificativ de modul si timpii in care vom iesi – intr-un final – de sub “asuprirea” ei. La fel de adevarat este insa faptul observat de multi ganditori si observatori atenti, anume ca pandemia de coronavirus nu a introdus deocamdata noi tendinte economice semnificative, ci mai degraba a accelerat niste tendinte mai vechi, cum ar fi: adoptarea tehnologiei in procesele de productie, in comert si in comunicare, revizuirea lanturilor de aprovizionare si productie, atentia sporita spre cantitatea si calitatea serviciilor de sanatate, ca si asupra stilului de viata si mediului inconjurator si, nu in ultimul rand, o lupa asupra problemelor si diviziunilor sociale acutizate in ultimele decenii.

Daca ne punem ochelarii de teoreticieni ai economiei politice si fortam putin istoria de dragul simplificarii, ultimele decenii au fost caracterizate in Occidentul a carui doctrina domina inca economia mondiala de o preponderenta a politicilor de dreapta. Intai (inceputul anilor 1980 – sfarsitul anilor 2000) a fost vorba de politici economice liberale, de tipul dereglementarii (liberalizarii) si a reducerii impozitelor si taxelor, precum si a rolului statului in economie si evident de o apologie a initiativei private, a concurentei si a globalizarii: intre initiati, e vorba de asa-numitul “consens de la Washington”. Mai apoi, dupa Criza Financiara Globala de la finele anilor 2000, am trecut prin episoade concurente de populism de dreapta, care a adus in “plus” o tenta de nationalism si protectionism economic (in opozitie cu preferinta anterioara pentru globalizare si printr-o redefinire a rolului statului ca “protector” al producatorilor si comerciantilor locali si “dusman” al emigrantilor), iar in unele cazuri chiar si tente de autocratie. Efectele acestui gen de politici au fost diverse, atat benefice (care dupa umila mea parere au dominat mai ales in prima perioada analizata), dar si mai putin benefice (mai ales in perioadele de excese populiste). Un exemplu bun in acest sens este problematica inegalitatii veniturilor si a averii: aceasta a scazut semnificativ intre tari, datorita globalizarii din prima parte a perioadei de “dominanta a dreptei”, dar si ca efect al crizei financiare globale care a afectat in principal tarile dezvoltate. In schimb, inegalitatea din interiorul populatiei tarilor dezvoltate a crescut, in special in tarile anglo-saxone (SUA, Marea Britanie). In SUA, spre exemplu, la nivelul anului 2019, 35% din avutia nationala era detinuta de 1% cei mai instariti cetateni, in vreme ce jumatatea mai putin instarita a populatiei detinea cumulat in jur de 1,5% din avutia nationala (sursa: https://wid.world/country/usa).

Venind pe acest fundal si suprapunandu-se coincident si cu finalul de mandat al primei Presedintii Trump – in SUA – si a ultimei “domnii” a cancelarului Merkel – in Germania –, pandemia de Coronavirus e probabil sa fi schimbat si macazul politic spre partea stanga a spectrului politic. Din nou, probabil ca vorbim nu neaparat de o tendinta noua, ci una previzibila, dar accelerata de venirea pandemiei, respectiv, spre exemplu, de cresterea semnificativa a rolului statului in economie. Aceasta crestere a fost deja vizibila dupa Criza Financiara Globala, cand sistemul financiar a cunoscut o activitate intensa de reglementare si interventionism din partea autoritatilor. Ea este absolut evidenta si normala in contextul pandemiei care a generat de facto o criza de sanatate publica, iar activismul statal e de asteptat sa nu dispara nici dupa incheierea pandemiei, mai ales ca aceasta din urma va lasa cicatrici in economie (de ex.: companii “zombie” aflate la limita supravietuirii, datorii crescute, rezerve fiscale secatuite, sisteme medicale slabite, etc.) care vor trebui vindecate – si cine altcineva sa o faca sau macar sa pretinda ca incearca? In plus, atentia tot mai mare acordata schimbarilor climatice si angajamentele extinse la nivel mondial cu privire la reducerea emisiilor poluante, carora sub emblema de sustenabilitate li s-au alaturat si alte obiective ce tin de justitie si echitate sociala, toate acestea confera un rol sporit statului in economie si societate si ne duc incet dar sigur inspre o zona politica mult mai familiara stangii decat dreptei. Inegalitatea economica amintita mai sus e si ea pusa in evidenta clara de consecintele pandemiei si ale lockdown-urilor, care statistic vorbind au afectat mai mult lucratorii necalificati si pe cei cu venituri mici (job-urile de acest gen fiind spre exemplu larg raspandite in sectorul Horeca care a avut un “rol” principal in mai toate episoadele de lockdown). In fine, cireasa de pe tort sunt tendintele demografice, care indica in mod clar o imbatranire a populatiei globale, cu precadere in tarile dezvoltate, generand un raport al dependentei demografice (respectiv raportul dintre populatia in varsta de munca si cea retrasa din forta de munca) din ce in ce mai apasator. Aceasta presupune, pe de o parte, o nevoie crescuta de servicii sociale si medicale publice, ca si o presiune sporita pe sistemul public de pensii, iar pe de alta parte, o “putere de negociere” sporita a populatiei in varsta de munca, in special a celor educati si calificati, care nu vor putea fi “inlocuiti de roboti”. Aceasta din urma va genera la randul sau nevoia de investitii sporite in educatie, samd. Toate aceste aspecte implica evident un stat mai mare, mai implicat, mai incarcat de responsabilitati, ori aceste responsabilitati crescute implica invariabil si necesitatea de mijloace financiare sporite, respectiv cheltuielilor invariabil mai mari va trebui sa le corespunda si o crestere a veniturilor publice. Cred ca va dati seama de implicatii si cum acestea canta perfect in struna stangista care la noi in Romania am ajuns sa sune cam fals dupa 50 de ani de comunism si alti 30 de democratie liberala cu jumatate de gura si mai mult de nevoie decat de voie politica.

Dar nu vorbim aici de Romania, inca, asta si pentru ca noi avem un obicei de a fi foarte adesea in contratimp si in contra-tendinta. Daca ne uitam la casele mai mari unde tendintele politice origineaza, vedem deja semne clare de “viraje la stanga”. Victoria Partidului Democrat in dublele alegeri (prezidentiale si parlamentare) din SUA de la finele anului 2020 si mai ales primele masuri adoptate de noua administratie americana, care au inclus un mega-pachet fiscal de 1,9 trilioane dolari indreptat in special catre populatia cu venituri mici si mijlocii, reprezinta un astfel de viraj destul de evident. Faptul ca se doreste in continuare un nou program de finantare a infrastructurii, a economiei verzi si a sistemului de educatie, care sa fie finantat prin majorari de impozite pentru companii si pentru americanii cei mai afluenti (deci in esenta o taxare a detinatorilor capitalului) este iarasi un semnal graitor. Un alt potential viraj ar putea aparea si in Germania, unde inaintea alegerilor parlamentare din toamna acestui an asistam conform sondajelor de opinie la scaderea popularitatii principalei formatiuni politice de sorginte conservatoare care a dat cancelarul Germaniei din ultimii 15 ani, in paralel cu cresterea popularitatii Partidului Verde. Ca o paranteza, este probabil relevant faptul ca nu vorbim de ascensiunea stangii “traditionale”, a social-democratilor, ci de ascensiunea miscarii ecologiste si nu doar in Germania, ci in toata Uniunea Europeana: sa ne amintim ca la ultimele alegeri europarlamentare, Verzii au fost cei care au inregistrat cele mai mari cresteri in randul votantilor dintre toate familiile politice europene. Miscarea verde este evident o miscare politica progresista si ca atare mai greu de “alocat” intre stanga si dreapta politica, insa pledoaria sa pentru un rol mai activ si mai important al statului – chiar si cu scopul mai restrans al indeplinirii angajamentelor de protectie a mediului -, alaturi de elemente programatice de justitie si echitate sociala sau chiar de “corectitudine politica” o plaseaza cred eu intr-o zona politica pe care am putea-o numi drept “stanga progresista”. In fine, daca e sa ne incumetam la a face un pas si catre Estul Indepartat, care nu prea mai poate fi ignorat din punct de vedere economic si politic, fara a pretinde ca sunt specialist in ce priveste sistemul politic din China, la nivelul unui observator din elicopter pare ca in ultimii ani asistam si aici la o inasprire a controlului exercitat de catre stat (a se citi Partid, respectiv Presedintele Partidului) asupra economiei si societatii, la o re-centralizare si o oarecare radicalizare a puterii politice si economice, fenomene pe care contextul pandemic nu a facut decat sa le acutizeze.   

Etichetarile doctrinare de mai sus sunt evident niste simplificari si ca atare au o doza de imprecizie, insa las dezbaterile mai detaliate si mai bine documentate pe seama specialistilor in stiintele politice. Ca participanti in economie si in pietele financiare, ne intereseaza aspectele si consecintele practice ale acestor ultime tendinte din plan politic. Si acestea din urma pot fi cu adevarat profunde. In primul rand, politicile de stanga au in vedere un mod de a “redistribui placinta” valorii adaugate din economie: dupa multi ani in care in tarile dezvoltate cresterile salariale ale angajatului median s-au situat semnificativ sub ritmul de crestere a productivitatii muncii, conditiile mentionate mai sus (demografia, inegalitatile, etc.) ar putea aduce o schimbare de paradigma in sensul aparitiei unei tendinte de inflatie a salariilor. Drept consecinta, am putea asista la o comprimare a marjelor de profitabilitate ale firmelor si/sau la presiuni de crestere a preturilor finale sau chiar la aparitia asa-numitelor spirale inflationiste, in care majorarile salariale genereaza cresteri de preturi ce genereaza alte majorari salariale pentru compensarea puterii de cumparare s.a.m.d.. De asemenea, emergenta unui stat inflatat presupune probabil nevoia cresterii veniturilor statului, respectiv ale impozitelor si taxelor percepute de acesta, mai ales in tarile si segmentele de piata unde rata efectiva de impozitare este azi una scazuta. Printre “victime” s-ar putea numara sectoare ale economiei care au beneficiat de contextul pandemic, unde inasprirea fiscalitatii ar putea fi “vanduta” ca un gest de solidarizare cu restul lumii mai putin “norocoase”. O alta consecinta ar putea fi prevalenta consumului asupra investitiilor in cazul sectorului privat, atata vreme cat sectorul public va folosi multe din resursele de munca si de capital pentru proiectele sale de dezvoltare a infrastructurii “verzi” si de imbunatatire a serviciilor de sanatate si educatie, in vreme ce o parte din acestea din urma vor trece mai mult in sfera consumului de servicii private, in special ca urmare a dezvoltarii tehnologiei. Dezvoltarea “economiei verzi” va avea si ea consecinte profunde asupra economiei, dar posibil si asupra unor institutii publice precum bancile centrale. Astfel, e foarte posibil ca in cazul celor din urma sa vedem o extindere a mandatelor lor in sfera sustenabilitatii, asa cum dupa Criza Financiara Globala am vazut adaugarea stabilitatii financiare ca obiectiv suplimentar alaturi de stabilitatea preturilor. Si daca tot vorbiram de stabilitatea financiara, considerente legate de aceasta ar putea impune mentinerea ratelor dobanzilor la niveluri scazute chiar si in contextul unei cresteri a inflatiei, in conditiile in care datoriile imense acumulate de state risca sa implodeze in cazul unor cresteri accelerate ale ratelor dobanzilor. Nu ar trebui asadar sa ne mire ca extinderea mandatelor bancilor centrale sa vina in tandem cu o anumita doza de represiune financiara (respectiv mentinerea artificial scazuta a ratelor dobanzilor).

Putem vorbi evident mai mult despre implicatiile “virajului stangist” pe care il intuiesc ca va sa vina. De dragul timpului dumneavoastra ma opresc deocamdata aici si in raportul urmator voi incerca sa prezint cateva implicatii asupra pietelor financiare si asupra perspectivelor de randamente ale diverselor clase de active financiare de pe pietele globale. De asemenea, tot atunci voi incerca sa schitez cateva directii de urmat de catre un investitor care ar dori sa se adapteze la noua realitate, fara sa riste ca virajul la stanga sa il scoata in decor. In fine, intr-un material ulterior voi incerca sa plasez Romania si activele financiare romanesti in contextul post-pandemic pe care aici l-am prezumat a fi “usor inclinat spre stanga”. Pana atunci, va urez Sarbatori Pascale fericite si sa nu va para rau daca acordati cateva minute la a reflecta nu doar la viitorul lumii si al pietelor din urmatoarea luna sau urmatorul an, ci si la cel transformativ din urmatorul deceniu sau doua. 

Acest articol nu poate fi reprodus, retransmis sau publicat, in intregime sau in parte, pentru niciun scop fara acordul scris al autorului sau al SAI Erste.