Obligaţiunile de stat ale României au reacţionat pozitiv la rezultatul negocierilor dintre Grecia şi Uniunea Europeană prin care s-a pus bazele unui nou acord de asistenţă financiară. Grecia va primi 86 miliarde euro în schimbul implementării reformelor structurale şi reducerea dezechilibrelor fiscale. Un prim pas în această direcţie a fost aprobarea de către Parlamentul grec a măsurilor de reformă propuse de Comisia Europeană. Ca urmare a acestui vot, Banca Centrală Europeană a decis majorarea plafonului de lichiditate de urgenţă acordat Greciei, fapt ce a permis redeschiderea băncilor în ciuda menţinerii restricţiilor privind capitalul şi retragerile de numerar.
Aceste evoluţii s-au dovedit pozitive şi pentru titlurile de stat din România. Diminuarea riscului unei ieşiri necontrolate a Greciei din zona euro a redus gradul de incertitudine din pieţele financiare ceea ce a dus la creşterea valorii obligaţiunilor de stat ale României. De la începutul lunii iulie, preţul obligaţiunilor denominate în euro pentru maturitatea de 10 ani s-a majorat cu 2,2%, iar pentru cele denominate în lei a crescut cu 3,1%. În această perioadă, fondurile care au în portofolii instrumente financiare cu venit fix au beneficiat de climatul pozitiv. În perioada următoare, vom continua să monitorizăm evoluţia pieţelor pentru a optimiza poziţionarea portofoliilor.
În prima parte a lunii iulie, bursa românească (indicele BET-XT) a avut o lichiditate în scădere şi a oscilat negativ în linie cu pieţele internaţionale. Ulterior piaţa de capital românească (BET-XT) a recuperat pierderea înregistrată în prima săptămână a lunii iar până la data de 21 iulie a înregistrat un avans de aproximativ 3,6% comparativ cu valoarea indicelui de la sfârşitul lui iunie.