Nota de informare a investitorilor
privind fuziunea prin absorbtie a
Fondului deschis de investitii YOU INVEST Solid EUR (fond absorbit) cu
YOU INVEST Active EUR (fond absorbant)
administrate de S.A.I. ERSTE Asset Management S.A.

Fondul deschis de investitii YOU INVEST Solid EUR autorizat prin Autorizatia ASF nr. 22/14.02.2014 inscris in Registrul Public al ASF cu nr. CSCFDIR/400088 va fuziona prin absorbtie (fond absorbit) cu Fondul deschis de investitii YOU INVEST Active EUR autorizat prin Decizia nr. 369/25.04.2013 inscris in Registrul Public al ASF cu nr. CSC06FDIR/400083 (fond absorbant).

Ca urmare a procesului de fuziune, niciun cost suplimentar nu este suportat de investitori.

Investitorii care doresc sa-si rascumpere unitatile de fond detinute in FDI YOU INVEST Solid EUR o pot face in conditiile prevazute in documentele constitutive ale fondurilor, pana la data de 13.12.2019.

Incepând cu data de 16.12.2019, se suspenda operatiunile de subscriere si rascumparare cu unitati de fond FDI YOU INVEST Solid EUR si FDI YOU INVEST Active EUR cu exceptia rascumpararilor integrale, pâna la finalizarea fuziunii, dar nu mai mult de 90 de zile de la data suspendarii.

In data fuziunii, 17.12.2019, va fi stabilita rata de conversie a unitatilor de fond, in functie de valorile unitare ale activului net al fondurilor, calculate de S.A.I. ERSTE Asset Management S.A. si certificate de Banca Comerciala Româna S.A., in calitate de depozitar al activelor fondurilor.

Operatiunea de conversie nu va avea impact fiscal.

Cererile de rascumparare integrala pentru fondurile absorbite depuse in ziua fuziunii vor fi inregistrate ca cereri de rascumparare integrala pentru You Invest Active EUR, fiind convertite corespunzator ratei de conversie dupa data fuziunii.

In urma procedurii de fuziune, nu este garantata o valoare a unitatii de fond egala cu cea detinuta anterior de investitorii FDI YOU INVEST Solid EUR.

Investitorii FDI YOU INVEST Solid EUR vor fi informati cu privire la numarul de unitati de fond FDI YOU INVEST Active EUR detinute dupa finalizarea procesului de fuziune.

Operatiunile de subscriere si rascumparare cu unitati de fond FDI YOU INVEST Active EUR se reiau in data de 20.12.2019.

Investitorii au dreptul sa rascumpere integral detinerile din fondurile implicate in operatiunea de fuziune.

Atributiile depozitarului fondurilor sunt:
- Emite un certificat constatator pentru fondul FDI YOU INVEST Active EUR (fond absorbant), anterior fuziunii, privind numarul investitorilor, numarul unitatilor aflate in circulatie, activul net si activul total.
- Emite un certificat constatator pentru fondul FDI YOU INVEST Active EUR (fond absorbant), in urmatoarea zi lucratoare ulterioara fuziunii din care reiese situatia noului fond rezultat in urma fuziunii.

Atributiile auditorului financiar sunt de evaluare a caracterului adecvat si rezonabil al criteriilor de evaluare folosite si al ratei de conversie a unitatilor de fond ale fondurilor implicate in fuziune.

Fondul rezultat in urma fuziunii va fi administrat in conformitate cu politica actuala de investitii a fondului deschis de investitii FDI YOU INVEST Active EUR.

Diferentele privind politica si strategia de investitii dintre fondurile absorbite si cel absorbant apar datorita alocarii strategice ale fondurilor, universul investitional fiind unul comun tuturor fondurilor implicate in fuziune.
Politica de investitii a FDI YOU INVEST Active EUR are urmatoarea alocare strategica:

- 25% actiuni sau titluri de participare ale O.P.C.V.M si/sau F.I.A. care investesc preponderent in actiuni si
- 75% alte instrumente financiare, in conditiile si limitele prevazute in prospectul de emisiune al fondului, cu respectarea reglementărilor in vigoare.
Ca urmare a procesului de fuziune se modifica orizontul investitional fata de cel al fondului absorbit, perioada de timp a investitiei fiind pe termen lung.
Perioada minima recomandata de investitie in FDI YOU INVEST Active EUR este de 7 ani, fata de 3 ani pentru FDI You Invest Solid EUR.

Intrucat cheltuielile curente ale FDI YOU INVEST Active EUR inregistrate in anul 2018 (1,34%) sunt mai ridicate decat cele ale FDI YOU INVEST SOLID EUR (1,21%), in urma fuziunii, comisioanele suportate de investitorii fondului deschis de investitii rezultat in urma fuziunii vor creste.

In urma fuziunii, indicatorului sintetic de risc si randament (ISRR) al FDI YOU INVEST Active EUR nu se va modifica, pastrandu-se actuala clasa de risc (clasa 3) fiind mai ridicat decat al FDI YOU INVEST Solid EUR care este in clasa de risc 2.

Investitorii FDI YOU INVEST Solid EUR au obligatia de a citi Documentul cu informatii cheie destinate investitorilor (DICI) precum si Prospectul de emisiune al fondului FDI YOU INVEST Active EUR (fond absorbant).

Informatii complete despre procesul de fuziune si despre FDI YOU INVEST Active EUR se pot obtine de la orice unitate a Bancii Comerciale Romane S.A. sau de la sediul S.A.I. ERSTE Asset Management S.A., din Bucuresti, bdul. Aviatorilor nr. 92, sector 1, tel: 0372 269 999; fax: 0372 870 995; e-mail: office@erste-am.ro; adresa de web : www.erste-am.ro.