Erste Asset Management a elaborat primul studiu cu privire la Fondurile de Investiţii din România şi a lansat ghidul „România Investeşte“

Erste Asset Management a elaborat primul studiu cu privire la Fondurile de Investiţii din România şi a lansat ghidul „România Investeşte

·        Protecţia financiară este principalul motiv pentru care românii plasează bani în fondurile de investiţii; 88% dintre investitori consideră că fondurile de investiţii pot aduce un câştig superior produselor de economisire.

·        Dragoş Neacşu, CEO Erste Asset Management: Mitul greşit al sumei mari de bani şi lipsa informaţiilor sunt principalele cauze ale neparticipării într-un fond de investiţii.

·        Erste Asset Management a lansat ghidul România Investeşte care explică ce este, cum funcţionează, care sunt principalele tipuri şi în ce tip de instrumente financiare investesc fondurile de investiţii.

 

Bucureşti 19 iulie – Erste Asset Management, companie de administrare de fonduri de investiţii, membră a Grupului Erste care deţine şi Banca Comercială Română a elaborat primul studiu din România, cu focus pe fondurile de investiţii. Concluziile principale ale studiului Erste Asset Managment relevă faptul că protecţia financiară este principalul motiv pentru care românii plasează bani în fondurile de investiţii. 49% menţionează protecţia financiară pe termen lung, 38% se gândesc la liniştea vieţii de zi cu zi, 36% îşi doresc ca rezervele financiare să fie folosite în cel mai profitabil mod. Studiul relevă că pentru români nevoia de protecţie financiară este în strânsă legătură cu dorinţa de a avea un suport în momente neprevăzute sau dificile, mai degrabă decât grija faţă de viitor.

 

Dragoş Neacşu, CEO al Erste Asset Management a comentat: Mitul greşit al sumei mari de bani şi lipsa informaţiilor sunt principalele bariere în calea neparticipării într-un fond de investiţii. Despre Fondurile de Investiţii s-au spus multe: că sunt complicate, că nu sunt pentru oricine. Puţini sunt însă cei care ştiu exact ce este un Fond de Investiţii sau cum funcţionează el. De aceea am gândit un program de educaţie financiară şi un ghid de investiţii “România Investeşte” în care am explicat fiecare termen, fiecare produs, fiecare mit, astfel oricine să poată decide singur dacă investiţiile sunt potrivite, când şi în ce să investească.

 

Ca urmare a studiului, Erste Asset Management a lansat ghidul România Investeşte care explică ce este, cum funcţionează, care sunt principalele tipuri şi în ce tip de instrumente financiare investesc fondurile de investiţii. Ghidul România Investeşte clarifică şi explică detaliile referitoare la mituri şi adevăruri despre fondurile de investiţii.