Informaţii privind evoluţia pieţei instrumentelor cu venit fix

Datele economice din zona EURO publicate în ultimile zile sugerează o creştere economică mai mare decât aşteptările.

 

De ce este acest lucru mai puţin favorabil pentru obligaţiuni?

Randamentele obligaţiunilor sunt în termeni nominali. Ele sunt compuse din randamentul real şi aşteptările privind inflaţia. În cazul de faţă, aşteptările privind o creştere economică mai bună implică şi o inflaţie mai mare şi prin urmare randamente mai mari ale obligaţiunilor.

 

Impactul în piaţa obligaţiunilor este următorul:

 

  • Randamentul obligaţiunilor Germaniei la 10 ani a variat puternic în ultima săptămână. Astfel ratele au crescut de la 0,16% la 0,75% ca apoi vineri, 8 mai 2015, să revină la nivelul 0,55%.
  • Preţul obligaţiunilor României în EUR a fost şi el influenţat, randamentul crescând de la 2,0% la 2,27%. Preţul lor, care se mişcă în sens invers decât randamentele, a scăzut de la 107,7 la 105,1. Astfel, obligaţiunile României au preluat doar o parte din scăderea înregistrată în pieţele dezvoltate.

 

Însă, dacă îmbunătăţirea datelor economice se confirmă, este posibil să avem scăderi de preţ şi în perioada următoare.

Vineri, 8 mai 2015, pieţele s-au calmat destul de mult şi chiar şi-au revenit pe titlurile de stat în EUR. Titlurile de stat în RON au înregistrat în continuare mici scăderi de preţ.

Mesajul de bază este însă faptul  că volatilitatea va constitui o caracteristică importantă pe termen mediu şi lung a preţului instrumentelor cu venit fix.