SAI Erste Asset Management, premiată la Gala Premiilor Revistei „Piaţa Financiară”

Marţi, 8 decembrie 2015, SAI Erste Asset Management a fost premiată la Gala Premiilor Revistei „Piaţa Financiară”, eveniment organizat anual de Finmedia şi revista „Piaţa Financiară”.

Ajuns la cea de-a XX-a ediţie, evenimentul Gala Premiilor Revistei „Piaţa Financiară” se bucură de participarea celor mai influente personalităţi ale comunităţii financiar-bancare şi reprezentanţilor de marcă ai mediului de afaceri.

Premiile anuale oferite de revista „Piaţa Financiară“ sunt recunoscute de întreaga comunitate instituţională din România, criteriile pentru desemnarea câştigătorilor fiind deosebit de riguroase şi mai ales echidistante.

 

Având ca motivaţie faptul că institutia financiară combină buna cunoaştere a specificului local cu forţa reprezentată de grupul internaţional din care face parte şi că s-a poziţionat ca un adevărat trend-setter în piaţa de profil, SAI Erste Asset Management a fost desemnată de către organizatori ca fiind câştigătoarea PREMIULUI DE EXCELENŢĂ la categoria „Fonduri mutuale”. Pe această cale, se confirmă poziţia de lider incontestabil al administratorilor de fonduri din România.

SAI Erste Asset Management administrează active de 7,8 miliarde de lei prin intermediul fondurilor si portofoliilor individuale şi deţine o cotă de peste 35% pe piaţa fondurilor deschise de investiţii, conform celor mai recente date publicate de AAF (www.aaf.ro) Având peste 120.000 de investitori în fonduri, compania administrează o gamă variată de fonduri deschise de investiţii în lei şi în euro, formată din fondurile ERSTE MONEY MARKET RON, ERSTE BOND FLEXIBLE RON  (cu active de peste 6 miliarde lei), ERSTE BOND FLEXIBLE ROMANIA EUR (cu active de peste 220 milioane de euro), ERSTE BALANCED RON, ERSTE EQUITY ROMANIA şi gama YOU INVEST.

 

Performanţele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare.

FDI ERSTE MONEY MARKET RON, Decizia CNVM nr. 596/2012, nr. Reg. ASF CSC06FDIR/400079; FDI ERSTE BOND FLEXIBLE RON, Decizia CNVM nr. 1872/2007, nr. Reg. ASF CSC06FDIR/400039; FDI ERSTE BOND FLEXIBLE ROMANIA EUR, Decizia C.N.V.M. nr. 371 / 25.04.2013, nr. Reg. ASF CSC06FDIR / 400081; FDI ERSTE BALANCED RON, Decizia CNVM nr. 3117/2004, nr. Reg. ASF CSC06FDIR/400002; FDI ERSTE EQUITY ROMANIA, Decizia CNVM nr. 3215/2005, nr. Reg. ASF CSC06FDIR/400024; FDI YOU INVEST Solid RON, Autorizaţia ASF nr. A/21/2014, nr. Reg. ASF CSC06FDIR/400087; FDI YOU INVEST Balanced RON, Autorizaţia ASF nr. A/23/2014, nr. Reg. ASF CSC06FDIR/400089; FDI YOU INVEST Active RON, Decizia CNVM nr. 1870/2007, nr. Reg. ASF CSC06FDIR/400042; FDI YOU INVEST Solid EUR, Autorizaţia ASF nr. A/22/2014, nr. Reg. ASF CSC06FDIR/400088; FDI YOU INVEST Balanced EUR, Decizia C.N.V.M. nr. 370/ 2013, nr. Reg. ASF CSC06FDIR/400082; FDI YOU INVEST Active EUR, Decizia C.N.V.M. nr. 369/2013, nr. Reg. ASF CSC06FDIR/ 400083.

SAI Erste Asset Management SA, Decizia CNVM nr. 98/2009, nr. Reg. ASF PJR05SAIR400028, str. Uruguay, nr. 14, sector 1, Bucureşti, telefon 0372.269.999; e-mail:office@erste-am.ro; www.erste-am.ro; Depozitar: BCR SA.