Sunt bursele prea scumpe?

Autor: Paul Severin

Interviu cu Peter Szopo, equity strategist, Erste Asset Management (EAM) şi Andreas Rieger, fund manager ESPA STOCK GLOBAL

ESPA STOCK GLOBAL este un fond de acţiuni administrat activ care investeşte în acţiuni globale atent selectate. Anul trecut, fondul a câştigat 14,31%, în timp ce performanţa anualizată în ultimii cinci ani a fost de 10,45% p.a.*). Anul 2016 a început extrem de turbulent pentru investitorii în acţiuni. Am discutat cu Peter Szopo, equity strategist şi cu Andreas Rieger, fund manager ESPA STOCK GLOBAL despre ultimele evoluţii (în special despre China, rata dobânzii şi gradul de atractivitate al instrumentelor financiare, etc.) şi despre modul în care poate fi abordat portofoliul de acţiuni date fiind condiţiile existente.

Infobox:
ESPA STOCK GLOBAL este un fond de acţiuni administrat activ care investeşte în acţiuni globale atent selectate. Universul investiţional al fondului cuprinde acţiuni tranzacţionate pe bursele din pieţe dezvoltate şi din pieţe emergente. Acţiunile companiilor de foarte bună calitate, cu rating ridicat, sunt cele mai atractive. Acţiunile au ponderi egale, iar fondul este administrat independent, fără a ţine cont de evoluţia benchmark-urilor.

*) Performanţă stabilită conform metodei de calcul a Băncii Centrale a Austriei. Calculul include comisionul de administrare, dar nu şi comisionul de subscriere de până la 5,00%, datorat în momentul subscrierii, alte comisioane care reduc randamentul şi nici comisionul de administrare a contului individual de investiţii sau comisionul de depozitare. Performanţa anterioară nu reprezintă o garanţie a rezultatelor viitoare.

Peter, începutul de an a fost mai mult decât turbulent pe burse. Oare investitorii ar trebui să se pregătească pentru un an greu?

Da. Deşi sunt convins că pieţele îşi vor reveni, volatilitatea va rămâne ridicată. În primul rând, evoluţia dobânzii în Statele Unite cauzează incertitudine. Întrebarea este cum se vor desfăşura lucrurile după majorarea anunţată în decembrie şi cum vor reacţiona pieţele europene şi piaţa americană la noile condiţii. În al doilea rând, turbulenţele din China şi volatilitatea de pe pieţele de mărfuri îşi spun şi ele cuvântul …

Multă lume urmăreşte ce se întâmplă în China. Care sunt evoluţiile aşteptate?

Trecerea economiei din China de la un model bazat pe investiţii la un model bazat pe consum era aşteptată atât de economişti cât şi de investitori. Dar un astfel de proces de transformare aduce cu sine o serie de fricţiuni, mai ales în cazul Chinei, care deţine cea mai mare piaţă economică a lumii, condusă după propriile criterii. Mai mult, China este şi un soi de gaură neagră, deoarece este foarte greu să te bazezi în totalitate pe datele economice disponibile, iar politicile economice sunt de multe ori haotice. Temerea principală se referă la o devalorizare excesivă a monedei naţionale, promovată de autorităţile de stat. O astfel de măsură ar avea un impact negativ direct asupra pieţelor emergente.

Ce impact au pieţele de mărfuri asupra evoluţiei acţiunilor globale?

Scăderea preţului mărfurilor este interpretată ca un semn de slăbiciune a economiei globale. Şi bineînţeles că investitorii la bursă nu îşi doresc o economie vulnerabilă. De asemenea, această scădere susţine tendinţele deflaţioniste manifestate în ultimul timp pe scară globală, ceea ce face ca lucrurile să fie şi mai dificile în zona politicii monetare, având în vedere că dobânzile se învârt deja în jurul cifrei zero.


În SUA sunt aşteptate majorări moderate ale dobânzii. Care va fi impactul asupra acţiunilor?

Experienţele anterioare arată că ulterior unor perioade cu dobânzi stabile, majorările cauzează creşteri de volatilitate timp de câteva săptămâni sau chiar luni. Dar, cel puţin în cele două cazuri mai recente, din 1999 şi respectiv, 2004, principalii indici europeni şi americani au depăşit nivelul înregistrat anterior majorării după douăsprezece luni.

Care este situaţia profitului în sectorul corporativ?

În cazul Statelor Unite nu cred că vor fi prea multe surprize pozitive, având în vedere că marjele de profit se situează pe termen lung în limita superioară. În plus, dolarul puternic are un efect negativ asupra companiilor. Avem mai multe motive de optimism în Europa şi Japonia, atât datorită etapei din ciclul economic în care se află cele două regiuni, cât şi datorită situaţiei valutare.

Sunt bursele prea scumpe?

Nu sunt nici prea scumpe, dar nici prea ieftine. Nu prea cred că vom vedea reevaluări în acest an, mai precis nu cred că vom vedea creşterea indicelui preţ/profit din ultimii cinci ani din SUA şi Europa. O evoluţie pozitivă a burselor ar necesita profituri stabile în SUA şi ritmuri mai bune de creştere a profiturilor în Europa şi Japonia.


Performanţa ESPA STOCK GLOBAL (31.12.2010 – 18.1.2016)
Grafic ESPA STOCK GLOBAL vs. performanţa medie mobilă la 30 şi 200 de zile

Să vorbim acum despre portofoliul de acţiuni globale. Andreas, anul trecut ai reuşit să depăşeşti în mod semnificativ performanţa indicelui global. Care au fost factorii care au contribuit la acest succes?

Investiţiile sunt axate pe acţiuni şi companii de bună calitate, cu rate de creştere semnificative. Această abordare s-a dovedit câştigătoare anul trecut. Bunurile de consum şi tehnologia au contribuit cel mai mult la performanţele fondului. În plus, ponderea scăzută a sectorului de energie a fost o idee bună, având în vedere scăderea preţului petrolului.

Care au fost regiunile şi sectoarele preferate?

Am detectat oportunităţi de creştere pe segmentul produselor de bază (bunuri de consum fără evoluţie ciclică) şi al tehnologiei, iar din punct de vedere regional, ne-am axat pe America de Nord şi Europa de Vest. Pieţele emergente vor continua să joace un rol secundar şi în acest an.

 


ESPA Stock Global – Portofoliu

Ce rol joacă lichidităţile în strategia din acest an?

Credem că ne aşteaptă un an caracterizat de un grad destul de ridicat de volatilitate şi de aceea vom păstra un nivel mai mare de lichidităţi decât în 2015. Este posibil să avem mai multe intrări şi ieşiri de lichidităţi în portofoliu în acest an.

Care este sfatul pe care îl puteţi da investitorilor privaţi în condiţiile actuale?

Păstraţi-vă calmul şi profitaţi de oportunităţi.

Pentru mai multe informaţii despre fonduri, accesaţi:
http://www.erste-am.ro/ro/Informatii_pentru_clienti/Informatii_despre_fond/Cotatiile_fondului/1-17001/overview

Aspecte juridice

Acesta este un material publicitar. Toate datele (cu excepţia situaţiilor în care se indică în mod expres contrariul) sunt furnizate de ERSTE-SPARINVEST Kapitalanlagegesellschaft m.b.H., Erste Asset Management GmbH şi RINGTURM Kapitalanlagegesellschaft m.b.H. Toate comunicările oficiale sunt prezentate în limba germană şi în limba engleză.

Prospectele de emisiune ale OPCVM-urilor (cu toate modificările şi completările ulterioare) sunt publicate în cotidianul Amtsblatt zur Wiener Zeitung în conformitate cu reglementările stabilite în Legea privind fondurile de investiţii din Austria din 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Informaţiile pentru investitori puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea privind  administrarea fondurilor de investiţii alternative se referă la fondurile de investiţii alternative administrate de ERSTE-SPARINVEST Kapitalanlagegesellschaft m.b.H., Erste Asset Management GmbH şi RINGTURM Kapitalanlagegesellschaft m.b.H. în baza prevederilor celor două legi anterior menţionate.

Prospectele de emisiune ale fondurilor, Informaţiile pentru investitori puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea privind  administrarea fondurilor de investiţii alternative, precum şi Documentul privind informaţiile cheie destinate investitorilor/DICI pot fi consultate în versiunea actuală la adresa www.erste-am.com sau pot fi obţinute gratuit de la sediul societăţii de administrare a investiţiilor sau a depozitarului. Data exactă a ultimei actualizări a prospectului, limbile în care este disponibil documentul privind informaţiile cheie destinate investitorilor, precum şi locaţiile suplimentare unde pot fi obţinute documentele necesare pot fi consultate la adresa www.erste-am.com.

Acest document oferă informaţii suplimentare pentru investitori şi are ca sursă datele aflate la dispoziţia angajaţilor responsabili pentru realizarea documentului în momentul întocmirii acestuia. Analizele şi concluziile noastre au caracter general şi nu iau în considerare obiectivele individuale ale investitorilor în ceea ce priveşte randamentele, aspectele fiscale şi apetitul la risc. Performanţa anterioară a unui fond sau portofoliu de investiţii nu reprezintă o garanţie a rezultatelor viitoare.

Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că investiţiile în instrumente financiare implică şi riscuri, nu doar oportunităţi. Valoarea participaţiilor şi randamentul investiţiei pot fluctua în timp. Volatilitatea cursului de schimb poate avea de asemenea efect pozitiv sau negativ asupra valorii unei investiţii. În consecinţă, la răscumpărarea participaţiilor deţinute puteţi primi mai puţini bani decât aţi investit iniţial. Este recomandabil ca anterior formulării unei decizii privind oportunitatea investiţiei, persoanele care intenţionează să subscrie participaţii în fond să citească prospectele actualizate sau Informaţiile pentru investitori puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea privind  administrarea fondurilor de investiţii alternative, acordând o atenţie deosebită aspectelor referitoare la riscuri.

Vă rugăm să consultaţi prospectele de emisiune sau Informaţiile pentru investitori puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea privind  administrarea fondurilor de investiţii alternative pentru informaţii referitoare la restricţiile aplicabile vânzării de participaţii în fonduri de investiţii către cetăţeni americani. Societatea de administrare a investiţiilor nu poate fi trasă la răspundere pentru omisiuni sau erori de redactare.